Impactul unui mesaj social este cu mult mai mare când este redat prin imagine și sunet. Un film sensibilizează privitorul, reușind să transmită emoție. Astfel, arta poate contribui la schimbarea percepţiei audienţei asupra unor probleme importante ale societăţii.

Pe 20 octombrie 2016 a fost lansat trailerul filmului „Beautiful Corruption”. Scopul trailerului este de a arăta că fenomenul corupţiei ne înconjoară şi deja face parte din viaţa cotidiană şi cultura acestui popor. Nu e doar problema guvernării şi a marilor corupţi.

Trailerul este o oglindă care a fost pusă în faţa societății. Imaginea din oglindă poate fi percepută de fiecare diferit. Unora poate să le placă ce văd, altora – nu, și asta să-i facă să schimbe ceva în ei.

Proiectul este semnat de regizorul Eugen Damaschin, director al Casei de Producţie video MILK Films și este produs de Fabrica de imagine, cu susținerea Ambasadei Statelor Unite în Republica Moldova.

Filmările au avut loc în 10 locații diferite din oraşul Străşeni, or. Chișinău şi pe un câmp din raionul Orhei. Întregul proces de post-producţie, care include editare video, audio, corecţie de culori etc. a fost realizat în Ucraina.

Pentru promovarea trailerului au fost organizate o serie de activităţi de comunicare şi informare.

Secția pentru Cultură și Presă a Ambasadei SUA din Republica Moldova a organizat un eveniment de prezentarea trailerului şi discuţii cu participarea unor jurnalişti, activişti civici, reprezentanţi ai unor ONG-uri la sediul Ambasadei SUA din Chișinău.

fb_us

A fost creată pagina de Facebook a filmului Beautiful Corruption, care conţine imagini de la filmări, apariţii în mass-media etc.

Au fost organizate prezentări ale trailerului în mai multe instituţii superioare de învăţământ. Una dintre vizite a avut loc la Universitatea „Alecu Russo” din Bălţi.

15036493_674302742744270_3559160047282466123_n

Regizorul Eugen Damaschin a fost invitat să fie speaker la evenimentul “Eu aleg Moldova” unde a prezentat trailerul.

25

A participat la două emisiuni TV, la Acasă în Moldova şi la Moldova 1

Emisiunea „O seară perfectă” la Acasă în Moldova

eugen_1

Emisiunea „Cine vine la noi?” la Teleradio-Moldova

eugen_2

 

Media monitoring

14800888_1212293555480925_1905857079_n

14874895_1212293562147591_1364419258_n

14825537_1212293558814258_152923127_n

kino_27

kino_28

Making off

5

3

4

2

7

 

Mențiuni despre lansarea trailerului „Beautiful Corruption” în mass-media

  1. Fenomenul corupţiei din RM a devenit subiect de film; Trailerul peliculei „Beautiful corruption”, prezentat oficial
  2. (video) Pentru tot plătim, dacă nu noi, atunci cineva pentru noi. „Beautiful corruption” – trailerul filmului ce prezintă oglinda societății
  3. (video) Corupția din Republica Moldova – acum în cadrul unui proiect de film artistic de Eugen Damaschin
  4. Ambasada SUA a găzduit lansarea proiectului cinematografic „Beautiful Corruption”
  5. Lansarea proiectului cinematografic Beautiful Corruption
  6. Beautiful Corruption: Un film produs în R. Moldova prezintă realitatea coruptă în care trăim
  7. Ambasada SUA a găzduit discuții despre lansarea proiectului cinematografic Beautiful Corruption
  8. BEAUTIFUL CORRUPTION: НОВЫЙ МОЛДАВСКИЙ ФИЛЬМ, ПОКАЗЫВАЮЩИЙ КОРРУМПИРОВАННУЮ РЕАЛЬНОСТЬ, В КОТОРОЙ МЫ ЖИВЕМ
  9. Fenomenul corupţiei din RM a devenit subiect de film; Trailerul peliculei „Beautiful corruption”, prezentat oficial
  10. Corupția din Moldova, tema principală în filmul lui Eugen Damaschin (VIDEO)
  11. Realitatea coruptă redată într-un film produs în Republica Moldova
  12. Un film despre corupția din Moldova – lansat la Ambasada SUA
  13. Fenomenul corupţiei din RM a devenit subiect de film; Trailerul peliculei „Beautiful corruption”, prezentat oficial
  14. EUGEN DAMASCHIN EVIDENȚIAZĂ CUSURURILE SOCIETĂȚII ÎN FILMUL „BEAUTIFUL CORRUPTION”
  15. Eugen Damaschin:” Orice proiect este o aventură şi anume această aventură provoacă satisfacţie”
  16. „Platim cand ne nastem, platim la botez, platim la gradinita si la scoala platim, platim la universitate si tot asa pana murim…” Eugen Damaschin face un film despre coruptia din Moldova – VIDEO
  17. Eugen Damaschin – invitat la emisiunea Cine vine la noi?