Directorul executiv al Fondului de Investiții Sociale din Moldova (FISM), Mircea Eșanu şi Ambasadorul României în Republica Moldova, Marius Lazurca au inaugurat joi, 24 septembrie 2015, grădinița „Andrieș” din orașul Ungheni, renovată din grantul oferit de Guvernul României.

La eveniment au mai participat primarul orașului Ungheni, conducerea grădiniței și cadre didactice, oficialități locale și părinți ai căror copii frecventează această grădiniță.

La grădiniţa „Andrieş” din or. Ungheni au fost făcute lucrări de reparaţie capitală în valoare de peste 3 milioane de lei, printre care schimbarea acoperişului, lucrări de reparaţie pe interior și amenajarea teritoriului.

12032215_925807280826214_3671682951883922535_n

Echipa Fabricii de imagine a participat activ la organizarea evenimentului, a pregătit speakerii şi a asigurat întregul proces de comunicare – de la invitarea jurnaliştilor, asistarea acestora în timpul evenimentului, până la organizarea şi desfăşurarea unei serii de activităţi de comunicare post-eveniment.

La eveniment au fost reprezentanţi de la majoritatea instituţiilor media cu acoperire naţională, posturi de televiziune, de radio, media online şi agenţii de presă.


Mai multe detalii despre colaborarea între Fabrica de imagine şi FISM citiţi la rubrica Studii de caz – COMUNICARE STRATEGICĂ PENTRU INSTITUŢIILE PUBLICE. FONDUL DE INVESTIŢII SOCIALE DIN MOLDOVA

Mai multe detalii despre colaborarea între Fabrica de imagine şi FISM citiţi la rubrica Studii de caz – COMUNICARE STRATEGICĂ PENTRU INSTITUŢIILE PUBLICE. FONDUL DE INVESTIŢII SOCIALE DIN MOLDOVA

 

Monitorizarea media despre Inaugurarea grădiniţei din or. Ungheni

Nr. Sursa Link
1. Radio Chişinău Investiții din România: Reparație de 3 milioane lei, la o grădiniță din Ungheni (FOTO) 
2. Unimedia.info (video) România aduce bucurie în sufletele copiilor din Moldova
3. TVR Moldova Reparații la grădinița Andrieș din Ungheni
4. Prime.md Grădiniţă renovată din bani oferiţi de România
5. Protv.md GATA cu acoperisul care curge, cu namolul de pe terenul de joaca sau cu frigul din sali: Micutii de la o gradinita din Ungheni au intrat astazi in spatii renovate si mobilate frumos – VIDEO
6. Unghiul.info Inaugurarea de către Ambasadorul României, Marius Lazurca, a grădiniței ”Andrieș” din Ungheni
7. Expresul.com VIDEO | România aduce bucurie în sufletele copiilor din Ungheni
8. Adevărul.ro Încă o grădiniţă reabilitată din banii donaţi de România, deschisă la Ungheni
9. Trm.md O nouă grădiniţă a fost inaugurată la Ungheni
10. Stiri.tvr.ro Învaţă în „casă nouă”. Reparații de peste 3 milioane de lei la grădinița „Andrieș” din Ungheni
11. Publika.md O grădiniţă din oraşul Ungheni a fost renovată din grantul Guvernului român
12. Moldpres.md La Ungheni a fost inaugurată o grădiniţă renovată din grantul oferit de Guvernul României
13. Fism.gov.md În oraşul Ungheni a fost inaugurată o grădiniţă renovată din grantul oferit de Guvernul României
14. Agora.md VIDEO. „Fără mucegai și acoperișul spart”. O grădiniță din Ungheni, reparată din banii alocați de Guvernul României
15. Moldova1 O nouă grădiniţă a fost inaugurată la Ungheni
16. JurnalTV FISM inaugurează grădinița la Ungheni.
17. Ziarelive.ro O grădiniţă din oraşul Ungheni a fost renovată din grantul Guvernului român
18. 24news.md O grădiniţă din oraşul Ungheni a fost renovată din grantul Guvernului român
19. Puterea.info La Ungheni, a fost inaugurată o grădiniță renovată pe banii României
20. Ziaruldeiasi.ro Încă o grădiniţă reabilitată din banii donaţi de România, deschisă la Ungheni
21. Ungheni.md Zâmbete, armonie și culoare la grădinița ”Andrieș” (video)
22. Rgnpress.ro A fost inaugurată o grădiniță din Ungheni, dincolo de Prut, reabilitată din banii contribuabililor din România
23. Infoziare.ro Încă o grădiniţă reabilitată din banii donaţi de România, deschisă la Ungheni
24. Civic.md Această grădiniță a fost renovată cu suportul financiar al Guvernului României
25. Prime TV, min. 9:45 Sinteza săptămânii din 27.09.2015
26. Moldova 1 Bună seara! Emisiune din 25 septembrie 2015
27. Timpromanesc.ro Gradiniţa renovată cu sprijinul României, redeschisă la Ungheni (Rep. Moldova)
28. Democracy.md FOTO // 3 milioane lei – investiţii din România, la o grădiniță din Ungheni
29. News.yam.md La Ungheni, a fost inaugurată o grădiniță renovată pe banii României
30. 25.md Încă o grădiniţă reabilitată din banii donaţi de România, deschisă la Ungheni
31. Ziarelive.ro Încă o grădiniţă reabilitată din banii donaţi de România, deschisă la Ungheni
32. Stiri.md Grădiniță din Ungheni, reparată din banii alocați de Guvernul României
33. News.click.md Grădiniță renovată din bani oferiți de România
34. Deschide.md Grădiniță din Ungheni,reabilitată din banii României,a fost inaugurată