Trainingul „Un primar implicat – o comunitate prosperă” este prima etapă a proiectului companiei de comunicare Fabrica de imagine „Suport strategic pentru Autoritățile Publice Locale din Republica Moldova”, finanțat de Ambasada Marii Britanii la Chișinău. La eveniment au participat 30 de primari din nordul și sudul Moldovei, aflați la primul mandat. Timp de două zile, aleșii locali au fost instruiți cum să implice întreaga comunitate în identificarea și soluționarea problemelor,

Pentru al treilea an consecutiv, compania de PR și comunicare strategică Fabrica de imagine a fost contractată de către Ministerul Educației pentru a organiza „Gala olimpicilor” – un eveniment care celebrează elevii talentaţi şi perseverenţi, care au capacităţi şi curaj să reprezinte onorabil Republica Moldova la olimpiadele internaţionale și regionale. La ediţia din acest an a Galei Olimpicilor au fost premiaţi 29 de elevi şi 11 profesori. În 2015, elevii

Dezbateri pe diferite tematici din domeniul IT, schimb de experienţă, socializare şi multă distracţie. De asta au avut parte cei peste 40 de profesioniști IT, care au participat la un eveniment mai puțin obișnuit pentru Republica Moldova – #itMIXERnight – organizat pe 20 noiembrie la Bastion. Invitaţii la acest eveniment au primit doar cei care au reuşit să descifreze codul devenit viral pe reţelele de socializare, în ultimele săptămâni. Mai

Fondul de Investiţii Sociale din Moldova a organizat, pe 18 noiembrie 2015, conferinţa privind valorificarea grantului de 20 de milioane de euro oferit de Guvernul României pentru instituţiile preşcolare din Republica Moldova. Fabrica de imagine a asistat FISM în organizarea acestui eveniment atât logistic, cât şi din punctul de vedere al comunicării cu mass-media. În cadrul evenimentului a avut loc lansarea albumului „Pentru o copilărie frumoasă” editat de Fabrica de

Evenimentul de totalizare a rezultatelor primei etape a proiectului Băncii Mondiale „Integrarea copiilor cu dizabilităţi în şcolile generale”, gestionat de Fondul de Investiţii Sociale din Moldova (FISM) a avut loc pe 21 octombrie 2015 la Chișinău. La eveniment au participat Alex Kremer, director de ţară pentru Moldova al Băncii Mondiale, Mircea Eşanu, director executiv FISM, Nadia Cristea, viceministru al Educaţiei, reprezentanţi ai administraţiei publice locale din raioanele implicate în proiect.

Directorul executiv al Fondului de Investiții Sociale din Moldova (FISM), Mircea Eșanu şi Ambasadorul României în Republica Moldova, Marius Lazurca au inaugurat joi, 24 septembrie 2015, grădinița „Andrieș” din orașul Ungheni, renovată din grantul oferit de Guvernul României. La eveniment au mai participat primarul orașului Ungheni, conducerea grădiniței și cadre didactice, oficialități locale și părinți ai căror copii frecventează această grădiniță. La grădiniţa „Andrieş” din or. Ungheni au fost făcute